Sindromul de colon iritabil (SCI) este una dintre cele mai frecvente afecțiuni gastrointestinale la nivel mondial, afectând un procent semnificativ din populația adultă și reprezentând unul dintre principalele motive pentru care pacienții solicită un consult de specialitate. În ciuda prevalenței sale ridicate, SCI rămâne o condiție adesea neînțeleasă, subdiagnosticată și, din nefericire, uneori stigmatizată. Este esențial de clarificat de la bun început că SCI este o tulburare funcțională a intestinului. Acest termen, “funcțional”, este cheia înțelegerii bolii: el descrie o problemă reală, cu simptome adesea severe și cu un impact profund asupra calității vieții, dar în absența unor anomalii structurale, inflamaatorii sau biochimice care să poată fi detectate prin investigațiile standard, precum endoscopia sau analizele de sânge.

Cu alte cuvinte, deși pacientul suferă, intestinul său arată normal la investigațiile clasice. Această particularitate a condus, în trecut, la o percepție eronată a bolii, fiind adesea etichetată în mod nedrept ca fiind “doar în capul pacientului”. Astăzi, datorită progreselor în cercetare, știm că SCI este o afecțiune complexă și reală a axei creier-intestin, o tulburare a modului în care creierul și intestinul comunică între ele.

Acest articol își propune să ofere un ghid detaliat și empatic despre această afecțiune, explorând spectrul de manifestări clinice, mecanismele fiziopatologice care stau la baza simptomelor și criteriile moderne utilizate pentru a stabili un diagnostic de certitudine, un pas fundamental către un management eficient și o viață mai bună.

Manifestările clinice: spectrul simptomelor în SCI

Tabloul clinic al sindromului de colon iritabil este dominat de o triadă de simptome: durere abdominală, balonare și tulburări ale tranzitului intestinal. Caracteristica principală a acestora este natura lor cronică și fluctuantă, cu perioade de acalmie alternate cu perioade de exacerbare, adesea influențate de dietă, stres sau alți factori.

Durerea abdominală

Durerea este simptomul central, indispensabil pentru diagnostic. Este descrisă cel mai adesea ca o crampă, o senzație de disconfort sau o durere colicativă, de intensitate variabilă, localizată de obicei în etajul abdominal inferior. Ceea ce este cu adevărat definitoriu pentru durerea din SCI este legătura sa strânsă cu defecația. În majoritatea cazurilor, pacienții raportează că durerea se ameliorează după eliminarea scaunului. De asemenea, debutul durerii este frecvent asociat cu o modificare a frecvenței sau a consistenței scaunului.

Balonarea și distensia abdominală

Alături de durere, balonarea este unul dintre cele mai supărătoare și frecvente simptome. Pacienții descriu o senzație persistentă de presiune, plenitudine și disconfort abdominal, ca și cum ar avea “un balon umflat în burtă”. Această senzație subiectivă de balonare (bloating) este adesea însoțită de o creștere vizibilă, măsurabilă, a circumferinței abdominale pe parcursul zilei (distensie). Puteți citi mai multe despre această manifestare în articolul dedicat subiectului de balonare persistentă.

Tulburările de tranzit intestinal

Modificările în frecvența și consistența scaunului sunt un alt pilon al diagnosticului și stau la baza clasificării SCI în mai multe subtipuri, o clasificare importantă pentru orientarea tratamentului. Pe baza aspectului predominant al scaunului (conform Scalei Bristol), SCI se împarte în:

• SCI cu predominanța constipației (SCI-C): Pacienții prezintă scaune rare (mai puțin de trei pe săptămână), de consistență crescută (tari, fragmentate), care sunt eliminate cu efort considerabil (scremut), adesea însoțite de o senzație de evacuare incompletă.
• SCI cu predominanța diareei (SCI-D): Caracterizat prin scaune frecvente (mai mult de trei pe zi), de consistență redusă (moi, apoase). Simptomul definitoriu este adesea urgența imperioasă, nevoia stringentă de a ajunge la toaletă, care poate limita semnificativ activitățile sociale. Uneori, poate apărea și incontinența fecală.
• SCI cu tipar mixt (SCI-M): Pacienții alternează între perioade de constipație și perioade de diaree, uneori chiar în cursul aceleiași zile.
• SCI neclasificat (SCI-U): Pacienții îndeplinesc criteriile de diagnostic pentru SCI, dar tulburările de tranzit nu se încadrează clar în niciunul dintre tiparele de mai sus.

Cauzele și mecanismele din spatele SCI

Deși cauza exactă a SCI nu este pe deplin elucidată, cercetarea modernă a conturat o imagine complexă, multifactorială, în centrul căreia se află o disfuncție a comunicării bidirecționale dintre creier și intestin.

Axa creier-intestin: o comunicare bidirecțională defectuoasă

Creierul și intestinul sunt într-un dialog permanent, mediat de sistemul nervos central, sistemul nervos enteric (supranumit “al doilea creier”), hormoni și molecule semnalizatoare ale sistemului imunitar. La persoanele sănătoase, această comunicare este armonioasă. În SCI, acest dialog este perturbat. Factorii psihologici, precum stresul, anxietatea sau depresia, pot trimite semnale descendente care modifică motilitatea, secreția și sensibilitatea intestinală, ducând la apariția sau exacerbarea simptomelor. Invers, semnalele anormale ascendente, provenite de la un intestin iritat, pot influența starea de spirit și percepția durerii la nivel central.

Hipersensibilitatea viscerală

Acesta este unul dintre mecanismele cheie în SCI. Pacienții cu această afecțiune au un prag de durere viscerală mult mai scăzut. Stimuli care la o persoană sănătoasă trec neobservați, precum o cantitate normală de gaze intestinale sau contracțiile fiziologice ale colonului, sunt percepuți de către pacienții cu SCI ca fiind intenși și dureroși. Se poate face o analogie cu un microfon al cărui volum este dat la maximum: sunete de fond, normale, devin zgomotoase și deranjante.

Motilitatea intestinală alterată și rolul microbiotei

La unii pacienți, contracțiile musculaturii intestinale sunt anormale. În SCI-D, tranzitul este accelerat, în timp ce în SCI-C, acesta este încetinit. Pe lângă aceasta, un domeniu de cercetare intensă este rolul microbiotei intestinale. Există dovezi clare că pacienții cu SCI au o compoziție diferită a bacteriilor intestinale (disbioză), cu o diversitate redusă și un dezechilibru între bacteriile benefice și cele potențial pro-inflamatorii. De asemenea, s-a demonstrat prezența unei inflamații de grad redus, microscopice, la nivelul mucoasei intestinale, care, deși nu este vizibilă la o colonoscopie standard, poate contribui la hipersensibilitate și la alterarea funcției de barieră a intestinului.

Un argument puternic în favoarea unei cauze organice este SCI post-infecțios. Un procent semnificativ de pacienți dezvoltă simptome cronice de SCI după un episod acut de gastroenterită bacteriană. Acest lucru sugerează că o agresiune infecțioasă poate declanșa modificări imune și neuronale persistente la nivelul intestinului.

Diagnosticul corect al acestei afecțiuni complexe și excluderea altor boli cu simptome similare (precum bolile inflamatorii intestinale sau boala celiacă) necesită o evaluare medicală amănunțită. Un consult la gastroenterologie în Iași este esențial pentru a stabili un diagnostic de certitudine și pentru a elabora un plan de management personalizat. De asemenea, în rețeaua noastră de clinici, pacienții pot beneficia de expertiză în acest domeniu și în centrele noastre din Suceava, Vatra Dornei și Rădăuți.

Criteriile de diagnostic

Deoarece nu există un test de sânge sau o investigație imagistică specifică care să poată “vedea” sindromul de colon iritabil, diagnosticul este unul clinic. Acesta se bazează pe recunoașterea unui set caracteristic de simptome și, la fel de important, pe excluderea altor afecțiuni organice care ar putea mima acest tablou clinic. Este un proces de diagnostic pozitiv, ghidat de criterii internaționale, și nu doar un “diagnostic de coș de gunoi” pus atunci când nu se găsește nicio altă explicație.

Criteriile ROME IV: definiția modernă a SCI

Standardul de aur în diagnosticarea tulburărilor funcționale gastrointestinale este reprezentat de Criteriile ROME. Conform celei mai recente versiuni, ROME IV, diagnosticul de sindrom de colon iritabil necesită prezența durerii abdominale recurente, care trebuie să apară, în medie, cel puțin o zi pe săptămână în ultimele trei luni. Această durere trebuie să fie asociată cu cel puțin două dintre următoarele trei caracteristici: să fie legată de actul defecației (fie ameliorată, fie agravată), să fie asociată cu o modificare a frecvenței scaunelor, și/sau să fie asociată cu o modificare a formei (consistenței) scaunului. Aceste criterii stricte ajută medicul să diferențieze SCI de alte tulburări digestive mai puțin specifice.

Rolul excluderii altor afecțiuni și “semnalele de alarmă”

Un diagnostic de SCI este, în același timp, și un diagnostic de excludere. Rolul medicului gastroenterolog este de a se asigura că simptomele pacientului nu sunt, de fapt, manifestarea unei boli organice. În acest sens, o atenție deosebită se acordă prezenței unor “semnale de alarmă” (red flags), simptome atipice pentru SCI, care impun investigații suplimentare amănunțite. Aceste semnale includ scăderea în greutate neintenționată, prezența sângelui în scaun (rectoragii), anemia prin deficit de fier, simptomele care trezesc pacientul din somn pe parcursul nopții, debutul simptomelor la o vârstă de peste 50 de ani sau un istoric familial de cancer colorectal, boală celiacă sau boli inflamatorii intestinale.

În funcție de contextul clinic, medicul poate recomanda un set de analize de sânge de primă linie, care includ hemoleucograma, markerii de inflamație (VSH, proteina C reactivă) și testele serologice pentru excluderea bolii celiace. O analiză modernă și extrem de utilă este calprotectina fecală, un marker de inflamație intestinală care, dacă este negativ, face foarte puțin probabil un diagnostic de boală inflamatorie intestinală. O colonoscopie nu este necesară de rutină pentru toți pacienții cu simptome tipice de SCI, dar devine obligatorie în prezența semnalelor de alarmă sau ca metodă de screening pentru cancerul colorectal la persoanele de peste 45-50 de ani.

Abordări terapeutice actuale

Nu există un tratament unic, “minune”, care să vindece sindromul de colon iritabil. Managementul este unul pe termen lung, profund personalizat și vizează ameliorarea simptomelor predominante și îmbunătățirea calității vieții. Succesul terapeutic se bazează pe o abordare multi-fațetată, care combină strategii dietetice, modificări ale stilului de viață, terapie farmacologică țintită și, din ce în ce mai important, intervenții care modulează axa creier-intestin.

Pilonul 1: educația și relația medic-pacient

Primul și poate cel mai important pas terapeutic este stabilirea unei relații solide, bazate pe încredere, între medic și pacient. Medicul trebuie să valideze realitatea suferinței pacientului, să explice natura funcțională a bolii și să ofere reasigurare. Înțelegerea faptului că SCI este o afecțiune cronică, benignă (nu crește riscul de cancer), dar cu o evoluție fluctuantă, ajută la reducerea anxietății și la creșterea aderenței la planul terapeutic.

Pilonul 2: modificările dietetice și stilul de viață

Dieta joacă un rol central în managementul SCI, deoarece multe alimente pot declanșa sau agrava simptomele. Cea mai eficientă strategie dietetică validată științific este dieta Low-FODMAP. FODMAP este un acronim pentru un grup de carbohidrați cu lanț scurt (Fermentable Oligo-, Di-, Mono-saccharides And Polyols) care sunt slab absorbiți în intestinul subțire. Ajunși în colon, aceștia sunt fermentați rapid de bacterii, producând cantități mari de gaz (ceea ce duce la balonare și durere) și atrăgând apă în intestin (ceea ce poate duce la diaree). Dieta presupune o fază inițială de eliminare a alimentelor bogate în FODMAP (precum grâu, ceapă, usturoi, fasole, linte, anumite fructe și lactate), urmată de o fază de reintroducere treptată și sistematică a acestora, pentru a identifica toleranța individuală a fiecărui pacient.

Alte strategii includ ajustarea aportului de fibre (fibrele solubile, precum psyllium, pot ajuta în constipație, în timp ce cele insolubile, precum tărâțele, pot agrava balonarea), menținerea unei hidratări adecvate și adoptarea unor mese regulate, fără a sări peste ele. Stilul de viață este la fel de important; exercițiile fizice regulate, de intensitate moderată, au demonstrat beneficii clare în ameliorarea simptomelor și a balonării, iar tehnicile de management al stresului (yoga, meditație, mindfulness) pot ajuta la modularea răspunsului la stres al axei creier-intestin.

Pilonul 3: terapia farmacologică țintită pe simptom

Medicamentele sunt utilizate pentru a controla simptomele deranjante, în special în perioadele de exacerbare. Pentru durerea abdominală și crampe, se folosesc antispasticele, medicamente care relaxează musculatura netedă a colonului. Pentru SCI cu predominanța constipației, se pot utiliza suplimente cu fibre solubile sau laxative osmotice. Pentru SCI cu predominanța diareei, se pot folosi agenți antidiareici, precum loperamida, administrați la nevoie.

Pilonul 4: terapiile care modulează axa creier-intestin

Aceasta este una dintre cele mai moderne și eficiente abordări, în special pentru pacienții cu simptome moderate sau severe. Recunoscând rolul central al hipersensibilității viscerale și al comunicării anormale creier-intestin, se pot utiliza medicamente neuromodulatoare. Anumite antidepresive, administrate în doze mici (semnificativ mai mici decât cele utilizate pentru tratamentul depresiei), pot reduce percepția durerii la nivelul creierului și pot normaliza motilitatea intestinală. De asemenea, terapiile psihologice, precum terapia cognitiv-comportamentală (CBT) și, în special, hipnoterapia direcționată pe intestin, au demonstrat în studii clinice o eficacitate remarcabilă în ameliorarea pe termen lung a simptomelor, prin “re-antrenarea” comunicării dintre creier și intestin.

Concluzie

Sindromul de colon iritabil este o afecțiune cronică, reală și adesea frustrantă, dar nu este o condamnare la o viață de disconfort. Deși nu există o pastilă magică, abordarea modernă, integrată și personalizată, a schimbat radical prognosticul pacienților. Cheia succesului constă într-un diagnostic corect, bazat pe criterii clare și pe excluderea atentă a altor patologii, și într-un parteneriat solid între un pacient informat și un medic gastroenterolog empatic. Prin combinarea strategiilor dietetice, a modificărilor stilului de viață și a terapiilor moderne care țintesc atât intestinul, cât și creierul, simptomele SCI pot fi controlate eficient, permițând pacienților să își recapete controlul asupra sănătății digestive și să se bucure de o viață de calitate.