
Dr. Homan Andreia
Medic Specialist Pediatru
Direcţii de orientare
Direcţii de orientare
SERVICII
Despre medic
Medic specialist pediatru cu experiență clinică în cadrul unor spitale de referință, atât în sistemul public, cât și în unități medicale comunitare.
A desfășurat activități de consultație, evaluare și tratament pediatric în regim de urgență, spitalizare continuă și ambulatoriu, fiind implicată activ în îngrijirea copiilor de toate vârstele, de la nou-născuți la adolescenți. Pe parcursul formării sale profesionale a efectuat gărzi în servicii de pediatrie generală și de urgență, dobândind competențe solide în gestionarea patologiilor acute și cronice ale copilului.
Este orientată către o abordare empatică și riguroasă a actului medical, cu preocupare constantă pentru comunicarea eficientă cu familia și colaborarea interdisciplinară. De asemenea, a desfășurat activitate pediatrică în mediul rural, asigurând servicii medicale de prevenție și tratament în cadrul unor comunități cu acces redus la îngrijire specializată.
Demonstrează o implicare activă în educația sanitară și în promovarea sănătății copilului, oferind îngrijiri adaptate nevoilor individuale ale fiecărui pacient.
Te putem ajuta să îţi rezolvi problemele de sănătate
Sună acum la (0330) 999 sau programează-te online pentru acces rapid la servicii medicale de încredere.
INFORMAŢII UTILE
Întrebări frecvente
Găsește aici informații clare și utile despre serviciile Dorna Medical. Dacă ai nevoie de detalii suplimentare, echipa noastră este aici să te asiste.
Nu ai găsit răspunsul la întrebarea ta?
Sună acum la (0330) 999, iar unul dintre specialiștii noștri te poate ajuta!

Cum pot alege medicul potrivit pentru mine?
Pe pagina fiecărei specializări din cadrul Dorna Medical vei găsi lista completă cu medicii disponibili, alături de specializările lor.
Pot solicita o a doua opinie medicală?
Da, Dorna Medical oferă servicii de second opinion. Poți aduce dosarul tău medical și programăm o consultație cu un alt specialist pentru o evaluare suplimentară.
Ce pregătiri trebuie să fac înainte de o consultație?
Depinde de specialitate. În general, este recomandat să aduci toate documentele medicale relevante (analize, scrisori medicale, imagistică) și să fii informat despre istoricul tău medical. La programare ți se vor comunica eventuale instrucțiuni specifice.
Pot schimba medicul după prima consultație?
Desigur. Dacă dorești să consulți un alt specialist din echipa noastră, te putem programa fără nicio problemă.
Consultațiile sunt confidențiale?
Absolut. Toate consultațiile desfășurate în cadrul Dorna Medical respectă principiile confidențialității medicale. Informațiile tale personale și medicale sunt protejate conform reglementărilor în vigoare.
Nu ai găsit răspunsul la întrebarea ta?
Sună acum la (0330) 999, iar unul dintre specialiștii noștri te poate ajuta!
