Înghițitul este un act reflex pe care îl îndeplinim de sute de ori pe zi, fără să ne gândim la el. Mâncăm, bem, înghițim saliva, totul într-o secvență perfect coordonată și automată. Însă, atunci când acest mecanism se defectează, impactul asupra calității vieții este imediat și profund. Disfagia, termenul medical care definește dificultatea la înghițire sau senzația că alimentele se “blochează” în drumul lor spre stomac, nu este niciodată un simptom normal, care să poată fi pus pe seama vârstei sau a stresului. Este un semnal de alarmă specific, care indică existența unui obstacol mecanic sau a unei tulburări funcționale la nivelul esofagului. Deși cauzele pot fi benigne, disfagia este simptomul cardinal pentru cancerul esofagian, motiv pentru care orice dificultate persistentă la înghițire impune o vizită rapidă la medicul gastroenterolog.

Mecanismul înghițirii

Pentru a înțelege ce merge prost, trebuie să vizualizăm procesul normal. Deglutiția este un act complex care implică peste 50 de perechi de mușchi și nervi. Ea se desfășoară în trei etape distincte. Prima este faza orală, care implică masticarea și formarea bolului alimentar. Urmează faza faringiană, reflexul de înghițire propriu-zis, în care căile respiratorii sunt protejate (epiglota acoperă traheea) și mâncarea este împinsă spre esofag. Ultima este faza esofagiană, unde esofagul, un tub muscular de aproximativ 25 cm, preia mâncarea. Prin contracții ritmice și coordonate (peristaltism), el propulsează bolul alimentar în jos, prin sfincterul esofagian inferior, direct în stomac. Disfagia apare atunci când există o problemă în oricare dintre aceste etape, transformând o plăcere simplă – masa – într-o sursă de anxietate și pericol.

Tipuri de disfagie

Localizarea exactă a senzației de blocaj oferă medicului primele indicii valoroase despre cauza problemei, împărțind afecțiunea în două categorii.

Disfagia orofaringiană (înaltă) Pacientul simte dificultatea chiar la inițierea înghițirii. Mâncarea pare să nu vrea să “plece” din gură sau se blochează imediat în gât. Simptomele asociate includ tusea sau înecarea imediată în momentul înghițirii, regurgitarea mâncării pe nas sau o voce răgușită. Cauzele sunt, de obicei, neurologice sau musculare, cum ar fi accidentul vascular cerebral, boala Parkinson sau miastenia gravis, necesitând adesea o evaluare neurologică.

Disfagia esofagiană (joasă) Aceasta este forma de interes major pentru gastroenterologie. Pacientul reușește să înghită, dar simte că mâncarea se oprește sau “se agață” undeva în spatele sternului (coșul pieptului) sau la baza gâtului, la câteva secunde după înghițire. Senzația poate varia de la o ușoară jenă la o presiune dureroasă sau imposibilitatea totală de a face alimentele să treacă, necesitând consumul de lichide pentru a “împinge” bolul.

Cauzele disfagiei esofagiene

Atunci când vorbim despre blocaje în esofag, cauzele se împart în două mari categorii: obstacole mecanice (ceva blochează fizic lumenul) și tulburări de motilitate (mușchii nu funcționează corect). Identificarea cauzei exacte necesită o evaluare endoscopică. Un consult la gastroenterologie în Iași este pasul decisiv pentru a vizualiza direct interiorul esofagului și pentru a stabili diagnosticul. De asemenea, în rețeaua noastră de clinici, pacienții pot beneficia de expertiză gastroenterologică și în centrele noastre din Suceava, Vatra Dornei și Rădăuți.

1. Stenoză peptică (cicatricială) Aceasta este o complicație frecventă a bolii de reflux gastroesofagian (BRGE) netratate timp îndelungat. Acidul gastric care urcă constant în esofag “arde” mucoasa. În timp, procesul de vindecare repetată duce la formarea de țesut cicatricial (fibroză), care îngustează calibrul esofagului, făcând dificilă trecerea alimentelor solide.

2. Inele și membrane esofagiene Uneori, esofagul dezvoltă pliuri subțiri de țesut care îngustează parțial lumenul. Cel mai cunoscut este inelul Schatzki, situat în partea inferioară a esofagului. Acesta cauzează o disfagie intermitentă, episodică, cunoscută sub numele de “sindromul restaurantului” – pacientul se îneacă brusc cu o bucată mare de carne mestecată insuficient.

3. Esofagita eozinofilică O afecțiune din ce în ce mai frecventă, în special la tineri și la persoanele cu istoric de alergii (astm, rinită). Este o inflamație cronică, alergică, a esofagului, care duce la rigidizarea acestuia și la impactarea alimentelor (blocarea mâncării care necesită extragere endoscopică de urgență).

4. Tulburările de motilitate (Achalazia) În achalazie, nervii esofagului sunt deteriorați. Rezultatul este dublu: esofagul își pierde capacitatea de a împinge mâncarea (peristaltism absent), iar sfincterul de la intrarea în stomac nu se relaxează. Mâncarea se acumulează în esofag, dilatându-l. Simptomul specific este disfagia paradoxală: dificultate la înghițire atât pentru solide, cât și pentru lichide, încă de la debut.

5. Cancerul esofagian Acesta este diagnosticul pe care medicul vrea să îl excludă cu prioritate. Cancerul esofagian crește progresiv, îngustând lumenul. Semnalul de alarmă major este caracterul progresiv al disfagiei. La început, pacientul are dificultăți la carne și pâine (solide mari). Apoi, pe măsură ce tumora crește, devine dificil să înghită alimente moi și, în final, chiar lichide sau propria salivă. Această evoluție, însoțită de scădere rapidă în greutate, impune o endoscopie imediată.

Semnale de alarmă suplimentare

Pe lângă dificultatea de înghițire, există simptome însoțitoare care indică severitatea situației:

• Odinofagia: Durerea la înghițire, care sugerează o leziune activă, o ulcerație sau o infecție severă a esofagului.
• Regurgitarea: Revenirea alimentelor nedigerate în gură, uneori la ore bune după masă.
• Pneumoniile repetate: Cauzate de aspirarea alimentelor în plămâni.
• Scăderea în greutate: Indică faptul că pacientul nu se mai poate hrăni adecvat sau prezența unei patologii maligne consumptive.

Endoscopia

În fața unui pacient care acuză dificultăți la înghițire, medicul nu ghicește, ci investighează vizual. Endoscopia digestivă superioară este investigația regină, singura care permite vizualizarea directă a mucoasei esofagiene. Cu ajutorul unui tub flexibil dotat cu o cameră video, introdus prin gură sub sedare ușoară, medicul poate inspecta fiecare milimetru al esofagului.

Rolul endoscopiei este dublu. În primul rând, detectează obstacolele vizibile: o tumoare care blochează lumenul, o stenoză cicatricială cauzată de acid sau un inel esofagian. În al doilea rând, permite prelevarea de biopsii. Acest pas este critic, mai ales în cazul esofagitei eozinofilice, unde mucoasa poate părea normală cu ochiul liber, dar analiza microscopică a țesutului dezvăluie inflamația alergică. De asemenea, orice leziune suspectă de cancer este biopsiată imediat pentru confirmare histopatologică.

Evaluarea funcțională

Există situații frustrante în care pacientul simte clar că nu poate înghiți, dar endoscopia arată un esofag “curat”, fără blocaje fizice. În acest caz, suspiciunea se mută de la o problemă de structură la una de funcție (motilitate).

Tranzitul baritat Aceasta este o investigație radiologică dinamică. Pacientul înghite o soluție albă, radioopacă (bariu), în timp ce medicul radiolog urmărește pe un ecran, în timp real, cum lichidul coboară prin esofag. Este excelentă pentru a vizualiza forma esofagului, prezența diverticulilor (buzunare în peretele esofagian, cum ar fi diverticulul Zenker) sau îngustările subtile care pot fi omise la endoscopie.

Manometria esofagiană de înaltă rezoluție Dacă se suspectează achalazia sau spasmele esofagiene, manometria este testul decisiv. Un cateter subțire, sensibil la presiune, este introdus prin nas până în stomac. Acesta măsoară forța și coordonarea contracțiilor musculare ale esofagului în timp ce pacientul înghite apă. Este singurul test care poate confirma diagnosticul de achalazie, arătând lipsa relaxării sfincterului inferior.

Soluții de tratament

Tratamentul disfagiei nu este universal, ci strict dependent de cauză. Obiectivul este întotdeauna restabilirea pasajului alimentar normal și prevenirea malnutriției.

Dilatarea esofagiană Pentru cauzele mecanice benigne, cum ar fi stenozele peptice (cicatricile post-reflux) sau inelele esofagiene, dilatarea endoscopică este extrem de eficientă. În timpul endoscopiei, medicul introduce un balon special sau niște bujii (instrumente conice) prin zona îngustată și le umflă treptat pentru a “lărgi” forțat esofagul. Procedura poate necesita mai multe ședințe, dar rezultatele sunt adesea imediate.

Tratamentul achalaziei Deoarece în achalazie problema este un sfincter prea strâns care nu se relaxează, tratamentul vizează slăbirea acestui mușchi. Opțiunile includ injectarea de toxină botulinică (Botox) pentru a paraliza temporar mușchiul, dilatarea pneumatică (ruperea controlată a fibrelor musculare cu un balon) sau intervenția chirurgicală (miotomia Heller). O tehnică modernă, minim invazivă, numită POEM (miotomie endoscopică perorală), permite tăierea mușchiului exclusiv prin interiorul esofagului, fără incizii pe piele.

Gestionarea esofagitei eozinofilice Fiind o boală alergică, tratamentul se bazează pe eliminarea alergenilor alimentari (dietă de excludere a laptelui, grâului, oului etc.) și pe administrarea de medicamente antiinflamatoare. De obicei, se utilizează corticosteroizi topici (înghițiți, nu inhalați) sau inhibitori de pompă de protoni, care reduc inflamația și permit relaxarea esofagului.

Abordarea cancerului esofagian În cazul tumorilor maligne, tratamentul este complex și multimodal. Dacă boala este descoperită devreme, chirurgia pentru îndepărtarea porțiunii afectate a esofagului este curativă. În stadii avansate, unde chirurgia nu este posibilă, se poate monta endoscopic un stent esofagian (un tub metalic expandabil) care ține esofagul deschis, permițând pacientului să se alimenteze și să se hidrateze, îmbunătățind semnificativ calitatea vieții.

Concluzie

Dificultatea la înghițire este un simptom care nu trebuie niciodată “înghițit” sau ignorat. Nu este o consecință firească a îmbătrânirii și nici o manifestare a “nervilor”. Este strigătul de ajutor al esofagului. De la simple inflamații tratabile cu medicamente, până la afecțiuni complexe care necesită intervenții de finețe, spectrul cauzelor este larg. Primul pas, cel mai important, este programarea unei endoscopii. Cu cât diagnosticul este stabilit mai rapid, cu atât soluțiile sunt mai simple și mai eficiente, redând pacientului nu doar capacitatea de a se hrăni, ci și bucuria de a sta la masă.